PFPSS
← News

Aurora-Tasica Simu, Member of Parliament for Cluj | Cooperation Between the State and Private Social Service Providers

În cadrul conferinței PFPSS „Servicii Sociale – Soluții, Legalitate, Continuitate”, deputatul de Cluj Aurora-Tasica Simu a vorbit despre cooperarea dintre stat și furnizorii privați de servicii sociale și despre necesitatea construirii cadrului legislativ pornind de la problemele concrete întâlnite în practică.

Intervenția a abordat digitalizarea și inovația în domeniul social, inclusiv proiecte dedicate persoanelor cu dizabilități, precum și rolul complementar al serviciilor sociale publice și private. Aurora-Tasica Simu a subliniat că statul trebuie să garanteze standardele, legalitatea, controlul și accesul la servicii, iar furnizorii privați care respectă legea trebuie tratați ca parteneri ai sistemului.

Un punct central al discursului a fost protejarea beneficiarului – copil, persoană vârstnică sau altă persoană vulnerabilă – ca reper principal în elaborarea politicilor și reglementărilor.

În concluzie, aceasta a încurajat furnizorii să transmită Parlamentului propuneri concrete și a susținut organizarea unor mese rotunde pentru elaborarea unor soluții legislative construite împreună cu profesioniștii din domeniu.

Related articles